Un stadion celebru din România e în paragină! „Vor să facă mall acolo”

Un stadion celebru din România e în paragină!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Arena pe care au debutat fotbaliști importanți ai României a ajuns într-o stare deplorabilă. În locul unde se adunau mii de fani să-i vadă pe jucătorii echipei FCM Bacău, pe unii ca Lovin, Ciocoiu, Vlad Munteanu sau Andrei Cristea, acum se va ridica un mall.

„Stadionul e dărâmat, în paragină. Vor să facă mall”, a spus Eugen Baciu, jucător ce a evoluat și la FCSB, pentru Telekom Sport. Totuși, din câte se pare, fotbalul băcăuan ar putea renaște cu ajutorul a doi oameni de afaceri, ce dețin o rețea de magazine de bricolaj. Aceștia vor ridica un stadion de 25 de milioane de euro și-l vor dona primăriei, dar amplasamentul nu va fi pe locul unde fosta echipă a lui Sechelariu evolua, ci pe un teren unde ar fi trebuit să fie o sală polivalentă.

Bătrânul „Municipal” băcăuan, care avea 17.500 de locuri și care a fost renovat parțial în anul 2010 este în prezent doar o ruină: gazonul nu mai există, în locul său fiind acum o mare de nisip, completată de buruieni. Tribunele au început să crape, scaunele arse de soare sunt deja degradate, iar tribuna oficială unde Dumitru Sechelariu se umfla în piept când își ducea echipa în cupele europene este și ea acoperită de praf.

Recent, Vlad Munteanu a povestit la ProSport LIVE un episod șocant. Și-a dus copiii la stadionul unde a început fotbalul, dar a făcut cale întoarsă, șocat de starea în care a ajuns. „N-am putut să le arăt așa ceva. Doare foarte mult”

Orașul Bacău a fost readus în prim-planul fotbalistic de Aerostar. Echipa a promovat în acest an în Liga 2, este antrenată de Florin Bratu, iar la finalul primei părți a sezonului se află pe locul 15, primul deasupra locurilor retrogradabile. Aerostar își dispută meciurile de pe teren propriu pe stadionul cu același nume, situat lângă aeroport.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×